A Titan's Farewell...

Imi intorc spre voi cuvintele mele citite cu pofta, dar astazi o fac intr o tenta foarte trista. Am tratat pe aici ce inseamna prieteni, in ce fel ne ating viata si sufletele, dar ce nu cred ca am spus indeajuns de clar este ca exista unele persoane ce depasesc orice sfera de prietenie. Te cunosc si le cunosti, fara sa va fi intalnit vreodata, te ajuta mereu, fara exceptii, fara pretentii si viata ta este mai traibila uneori datorita lor. Au un har imens si nu se sfiesc sa il impartaseasca cu tine oricand. Practic, datorita acestor persoane ascult eu hip hop de atatia ani, motivele fiind evidente in tot ce am spus pana acum.
Va spuneam ca in noaptea asta sunt mai mult decat trist, insa nu am apucat sa relatez motivul starii mele. O astfel de persoana a parasit ieri viata si tot ce era in ea, destul de timpuriu si cu multe lucruri ramase nespuse, rapus fiind de cancer. Imi aduc aminte cum, acum foarte multi ani, fiind un ghindoc mic ce deslusea engleza, ii descopeream muzica, alaturi de cea a lui Tupac, Biggie, Master P, sau Dre, surprins fiind de stilul sau total diferit de a aborda, de a transmite stari, chiar un pic de educatie pentru pustiul ce urma sa ajung. Imi aduc aminte cum reuseam sa prind cate un album, inregistrandu l pe o caseta goala, ascultand o pana se tocea banda. Mai tarziu cand au aparut cd urile, eram unul din mandrii posesori ai albumelor lui, trezind oarece invidie printre tovarasii cunoscatori de muzica buna. Unii dintre voi stiti deja la cine ma refer si va respect pentru asta, restul poate ca nu ati auzit niciodata de Guru, sau de Gangstarr, dar ati avea tot respectul meu daca ati incepe sa l descoperiti chiar si acum dupa ce a murit! Cuvintele nu mai au sens, asa ca am de gand sa inchei simplu, multumind sincer celui care alaturi de Tupac a reusit sa trezeasca in mine o buna parte din cel ce sunt astazi! Respect Guru..live your life after death, as I lived mine in your music..

Stop.. Drop.. And Roll...

A fugit si iepurasul de paste mai repede decat iepurasul de la Duracell. Personal as fi preferat un iepuras Playboy, dar cine sa mi bage si mie visele in seama? Au fost cateva zile bune, alaturi de tovarasi buni, zile in care am mai uitat fiecare cate putin din jegul ce ne inconjoara. Ramane totusi un gust oarecum amar, pentru ca realizez cu tristete ca astfel de zile vin din ce in ce mai rar si pleaca mult mai repede decat mi as fi dorit. Lumea asta in care ne gasim a inceput sa se invarta intr un ritm nebun si nimic nu mai e asa cum stiam candva. Nu stiu daca banii o fac sa alerge in halul asta, dar imi doresc din ce in ce mai des ca cineva sa i puna o piedica, sa ne mai oprim si noi din goana asta nebuna si de atatea ori lipsita de sens. Ce e mai dureros e ca, alergand de atata timp, incep sa imi uit visele, si ma trezesc intr un maraton fara finish, fara scop, ramanand pur si simplu in situatia de a alerga, epuizat fiind de mult de acest efort. Cred ca incep sa il inteleg pe Sisif, ala cu bolovanu' lui si parca ma uit in oglinda. Macar am ocazia sa mi aranjez freza, ca si asa trebuie sa plec sa mi iau alti adidasi ca astia s au rupt de mult! Noroc cu Tupac....