Cocaine Paradise...

Aplicand eforturi intense pentru a mi decongela degetele, mai trag o dusca de ceva tare si ma joc din nou cu tastatura mea pe aici in seara asta. Admirand peisajul siberian desfasurat de cealalta parte a ferestrei mele in timp ce mi beam cafeaua azi dimineata, copilul din mine, care inca viseaza la cornete si sanius s-a gandit sa ma trimita prin parc. Am regretat un pic alegerea de a l asculta cand am observat ca mi se lipesc plamanii de frig, dar pana la urma am ajuns prin IOR, iar regretele au disparut odata cu zgomotele orasului. M am pierdut un pic prin albul acela linistit, aducandu mi aminte ca uneori, lucrurile simple te bucura cu adevarat, desi se gasesc din ce in ce mai greu. Ultima oara cand am vazut atata zapada in parcul ala a fost acum ceva ani, cand imparteam o sticla de "Tantzica" cu tovarasii si ne rupeam blugii pe celofane, improvizand senzatiile tari oferite de derdelus. Timpul trece, noi ne schimbam dar nu prea. Probabil aveam acelasi zambet de acum cativa ani pe fata azi. E ciudat cum uneori trecutul apare brusc, amintindu ne ce eram pe atunci, nebuni si lipsiti de griji. E ciudat cum pentru cateva clipe, tatuajele de pe suflet dispar, totul e alb si neatins ca o zapada proaspat cazuta, si in momentele alea povestea poate fi exact asa cum ti ai dorit o. M a trezit totusi vantul din ce in ce mai nesimtit, precum si realizarea ca prin parc eram doar eu si dracul. Asa ca tatuajele sunt tot acolo, mai sterse, mai noi, spatiu pentru altele inca exista, povestea merge inainte si habar n am cine o scrie dar are un talent britanic.. Ce ramane de facut?? Ingeri de zapada bineinteles...